STARFLASHrss
Mihai Bendeac, despre relaţiile amoroase în trei
Mihai Bendeac, despre relaţiile amoroase în trei
Întrebat de prima dragoste, Mihai Bendeac şi-a adus aminte de... Manuela.
"Aveam 7 ani. Ea se numea Manuela. Era vecină cu noi. Îi făceam serenade sub balcon. Apoi, ea a plecat din Bucureşti şi m-am îndrăgostit grav de o fată, Oana se numea. Nu i-am spus niciodată cum îmi ardea pieptul de câte ori o vedeam. Mi-ar plăcea să ştiu ce mai face, cum mai arată. Nu am văzut-o de aproape 20 de ani. Locuiam pe celebra stradă Liviu Rebreanu de lângă Parcul IOR. Eu în blocul 52, ea în 50, parcă".
Deşi e capabil de pasiuni arzătoare, Mihai Bendeac nu crede în căsătorie, iar la un moştenitor nu s-a gândit încă. Cât priveşte implicarea unei a treia persoane în relaţia lui de iubire, Bendeac a dat un răspuns cel puţin surprinzător: "N-a distrus-o. A completat-o".
Mihai Bendeac, vedeta Antena 1 (program tv), joacă şi într-o piesă de teatru alături de Adela Popescu. "M-am chinuit ceva să-i conving pe cei de la Media Pro să-şi dea acceptul. Şi e bine că s-a întâmplat asta fiindcă iubitorii de teatru au acuma ocazia să vadă pe viu una dintre viitoarele mari actriţe ale României, dacă nu ale Europei. Nu exagerez. E părerea mea". Întrebat dacă i-a plăcut sărutul cu Adela Popescu, Mihai Bendeac a dat un răspuns evaziv: "Vâlcan citeşte PRO TV Magazin?...".



